REFLECTIONS ON LIFE AND WHAT IT MEANS TO LIVE FULLY…

… e launtrica linistea interioara, desigur. e acolo, in inima sau in minte, sau in ambele. si azi vreau sa admit ca-i admir pe cei care sint linistiti launtric intotdeauna, necatind la ce li se intimpla. sotul meu e asa… nu are pretentii, nu se plinge, intruna zimbeste, si face ce are de facut fara zarva, indignare, nervi… tare vreau sa fiu ca el… eu zic zimbind ca eu caut linistea iar el o are natural tot timpul cu el, si el zimbeste zicind, hai sa ma impart cu tine… soare, barbatul meu…

De fapt, nelinistea asta launtrica vorbeste de anumite chestii nerezolvate, neintelese, neaceptate, sint sigura. Din cauza asta caut sa fac yoga, sa alerg cu muzica in urechi ascultind cadenta respiratiei si cautindu-mi linistea… poate o fi primavara canadiana vinovata- atit de rece e, Doamne… ori poate imbratrinesc si incep sa ma gindesc la cele eterne… totul e posibil, si nimic nu e cert. asta e unica constanta in viata: nimic nu e la fel- azi e asa, miine e altfel, te adaptezi sau faci depresie, alege!

Citesc zilele astea o carte, The Journey Home, despre istoria unui yog, care a calatorit mii de kilometri si a intilnit zeci de persoane traind mii de momente stranii, hazlii si periculoase, ca sa ajunga in India, tara sufletului sau. Si acolo ajuns in sfirsit, sta yogul zile intregi si mediteaza. Iar eu nu-mi pot opri motorasul din cap pe 10minute! E cert ca practica aduce perfectiunea, deci o meditatie zilnica curata mintile si stringe gindurile, ca pe ciini care latra, intr-o cusca. Linistea mea launtrica e legata de sanatatea familiei mele, si de timpul acordat mediatiei. Si voi, cum pastrati linistea interioara intacta?